Lucrurile nu arată prea bine pentru Partners (FX). După modelul implementat în 2012 cu Anger Management, Partners ar trebui să fie reinnoit cu 90 de episoade adiționale după primele 10 episoade difuzate. Din păcate pentru sitcom-ul în care apar Kelsey Grammer și Martin Lawrence, rating-urile din ce în ce mai slabe înregistrate până acum nu par să ajute reinnoirea. În această săptămână, cele 2 episoade difuzate back-to-back au înregistrat rating-uri de 380 mii de telespectatori (episodul difuzat la 9 PM), respectiv 450 mii telespectatori (episodul difuzat la 9.30 PM), în scădere cu 55%, respectiv 36%, față de săptămâna anterioară. Sursa
Relația dintre ABC și Ellen Pompeo (Grey’s Anatomy) se diversifică, intrând și pe partea de producție. Ellen Pompeo și Laura Holstein ar urma să fie producători executivi ai unei drame centrate pe Keira Burke, o polițistă din Boston, rănită grav “in the line of duty”, ce se întoarce ca psiholog în secția unde lucra anterior. Scenariul va fi asigurat de Andy Stern, care va face parte și din echipa de producători executivi. Sursa
Pentru datele premierelor noilor seriale sau sezoane, consultați calendarul cu premiere, iar pentru orarul complet al serialelor, aruncați o privire pe orarul TvBlog.
Actori în seriale:
Eva Longoria (Desperate Housewives) va fi prezentă în 3 episoade din viitorul sezon Brooklyn Nine-Nine (FOX). Actrița o va interpreta pe Sophia, o avocată ce îi captează atenția lui Jake, interpretat de Andy Samberg, după un “duel” în sala de judecată. Sursa
Kenny Johnson (The Shield) se alătură distribuției dramei Covert Affairs (USA Network), într-un rol recurent. Johnson va juca rolul unui fost agent CIA, cu un istoric excelent al misiunilor, dar și cu principii morale puternice. Sursa
Ar putea să apară un nou interes amoros in viața agentului DiNozzo? Stephanie Jacobsen (Revenge) a primit un rol în noul sezon din NCIS (CBS), momentan ca și guest-star, dar cu potențial de recurență. Jacobsen va fi agenta FBI “foarte specială” Leia Pendergast, ce va colabora îndeaproape cu agentul DiNozzo într-un caz de terorism internațional. Sursa
Sara Winter (Reign) a primit unul din rolurile principale din Versailles (Canal +). Ea o va juca pe Louise de la Vallière, amanta regelui Ludovic al XIV-lea. Sursa
În alte știri legate de seriale cu teme medievale, Rose Wiliams se alătură dramei Reign (CW), într-un rol recurent, cel al prințesei Claude, fiica defunctului rege Henry și a Caterinei de Medici. Sursa
Louise Lombard (CSI) va apărea în cel puțin 3 episoade din sezonul 4 al serialului Grimm (NBC). Rolul ei va fi cel al unei femei misterioase, cu legături puternice în cadrul famiilor regale. Sursa
Reuniune de familie pe platourile de filmare la Tut (Spike TV). După ce l-au distribuit pe Avan Jogia în rolul principal, cei de la Spike TV mai fac un “transfer” de la proaspat anulata dramă Twisted. Kylie Bunbury a primit și ea un rol în Tut. Nu se cunosc alte detalii legate de personajul cel va interpreta, în afara de nume: Suhad. Sursa
Bailee Madison (Trophy Wife) va aparea ca guest-star în Mulaney (Fox). Ea va fi Ruby, fiica Juliei, femeia cu care John Mulaney are o relație. Sursa
Megan Mullally și Natalie Morales iși vor relua rolurile din Parks and Recreation, pentru ultimul sezon al serialului. Sursa
Proiecte noi:
ABC a obținut drepturile pentru An Astronaut’s Guide To Life On Earth, o comedie despre reintegrarea în viața de zi cu zi a unui astronaut revenit dintr-o misiune spatială (poate o varianta comică pentru Homeland). Povestea este bazată pe memoriile scrise ale colonelului Chris Hadfield, un veteran astronaut canadian, devenit star pe Internet datorită video-urilor filmate în Stația Spațială Internațională. Hadflield va fi producător consultant, în timp ce creatorii serialului Surviving Jack, Justin Halpern și Patrick Schumacker, vor fi atât scenariști, cât și producători executivi, din echipa de producători executivi făcând parte, pe lânga cei doi, Erwin Stoff și Tom Lassally. Sursa
Informațiile despre noile seriale ale posturilor se regăsesc în articolele dedicate fiecărui post: ABC, CBS, CW, FOX, NBC și cable.
TVBlog is social! Dă-ne un like pe Facebook și urmărește-ne pe Twitterdacă vrei să fii la curent cu noutățile din lumea serialelor!
Puteți trimite link-uri către știri noi, care nu au fost publicate încă pe TVBlog, folosind formularul acesta.
Mulțumirile pentru surse merg la: Raisa, Razvan600 si Antonio95
Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici